POVESTI CU TALC

"-De ce barbatii nu asculta si femeile nu pot citi harti"
Allan Pease (postat 25.02.2013)

POVESTI CU TALC

Cât e de greu? (postat 29.01.2013)

Un profesor le vorbea studentilor sai despre managementul stresului. A ridicat un pahar cu apa si a întrebat audienta:
- Cât de greu credeti ca e acest pahar? Cât e de greu | Povestiri cu tâlc
Raspunsurile studentilor au variat de la 20g pâna la 500g.
- Nu depinde de greutatea lui absoluta. Depinde de cât de mult îl tin în mâna.
Daca îl tin pentru un minut, totul este în regula, daca îl tin pentru o ora, voi simti o durere în bratul drept.
Daca îl voi tine o zi întreaga, va trebui sa chem o ambulanta.
E exact aceasi greutate, dar cu cât o tin mai mult, cu atât devine mai grea.
le explica profesorul.
Daca ne purtam în continuu greutatile în spate, mai devreme sau mai târziu, nu vom mai fi capabili sa le ducem înainte, ele devin tot mai apasatoare.
Cum trebuie sa mai lasam paharul jos, sa ne odihnim mâna pentru o vreme înainte de a-l tine din nou, asa e necesar ca periodic sa lasam deoparte greutatile, pentru a ne putea revigora si a fi capabili sa le facem fata.
Mereu vor fi greutati pe umerii nostri. Dar, cu întelepciune, vom sti si sa ne eliberam de greutatea lor, pentru a ne odihni si a ne relaxa.
Viata este scurta!
Indiferent de greutatile pe care le avem, sa ne reamintim mereu sa ne bucuram de ea.



Povestea marului........(postata-24 ianuarie 2013)

"A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.
Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
Baietelul ii raspunse:
- Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!
- Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.
Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
- N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?
- Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
- Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.
Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai intoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.
Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
- Vino sa te joci cu mine, a spus el.
- Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?
- Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.
Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse:"
Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.
- Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.
- Nici trunchi sa te urci pe el.
- Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
- Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi.
- Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.
- Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste!
Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.
Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul = sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor.Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti.Poate va ganditi ca baiatul era plin de cruzime, dar asa ne tratam, cu totii, parintii. "
Spune-ti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu, parintii , in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi....


SOIMII......(postata-23 ianuarie 2013)
Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare. Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
- Cum ai facut? si-a intrebat supusul
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.
Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.


Casa Celor 1000 de oglinzi.......(postata 22.01.2013)
Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada.
Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sal vizitez!”.
In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.
Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.


E clar, dar mai avem timp?.......(postata-20 ianuarie 2013)
In prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul.
Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta.
Spuse: - Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?
Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere.
- Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat.
- Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind.
- Hai sa lasam gluma, am reluat.
Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei.
- Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul, imi spuse. Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata.
Ne-am imprietenit pe loc.
Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a
timpului " confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta.
De-a lungul anului, Rose a devenit " mascota " campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa.
La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei.
A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:
- Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu.
Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:
- Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam. Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes. Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama.
E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani.
Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88.
Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere.
Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a incheiat discursul cantand cu avant " Trandafirul ". Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana.
Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani.
La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn.
Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca:
nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.

SI NU UITATI:
NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU;
DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI!

Iti mai zic…
Sa-ti pastrezi simtul umorului la orice varsta pare sa fie reteta perfecta uneori. Poti alege si tu. Remember, prietene,
Factorii care distrug fiinta umana sunt:
Politica fara principii, placerea fara angajament, bogatia fara munca, inteligenta fara caracter, afacerile fara de morala, stiinta fara umanitate si rugaciunea fara caritate.
Viata m-a invatat ca:
- lumea este amabila, daca eu sunt amabil;
- ca persoanele sunt triste, daca eu sunt trist;
- ca toti ma iubesc, daca si eu ii iubesc;
- ca toti sunt rai, daca eu ii urasc;
- ca exista fete zambitoare, daca eu le zambesc;
- ca exista fete amarate, daca eu sunt amarat;
- ca lumea este fericita, daca eu sunt fericit;
- ca lumea se supara, daca eu ma supar si ca exista persoane recunoscatoare, daca eu sunt recunoscator. Viata este ca o oglinda: daca zambesc, oglinda imi intoarce zambetul. Atitudinea pe care o am in fata vietii este aceeasi pe care viata o va lua fata de mine.
PLANETA NU ESTE NUMAI A OAMENILOR!
Unicul motiv ca sa fii fericit este pentru ca tu hotarasti sa fii fericit. Dumnezeu este electricitatea, dar becurile suntem noi!
Bucura-te! "Ziua de azi este o zi speciala deci, traieste-o ca atare!"